Cine este Radu Țurcanu?

O poveste despre doi copii, un vis început acum mai bine de zece ani și un drum care încă se scrie. ❤️🎾

Acesta nu este un blog, este o poveste reală. Este o poveste despre 2 copii.

Poate ați văzut… nu, că poate sigur ați văzut că postez un anumit băiat la mine pe story și, dom’ne, cine o fi? Că primesc clasica întrebare „sunteti iubita lui?”

Nu. =))

El este Radu Țurcanu, fratele meu. Nu de sânge, ci prin alegere. O alegere făcută la 9 ani, când, după ce i-am aflat povestea de viață și situația, am venit acasă și am zis:

„Mami, tati, de azi Radu este fratele meu și promit să am grijă de el să nu pățească nimic și, când voi fi eu cântăreață și o să am banii, mă ajuți (tata) să fac o afacere să îi dau lui banii, să-l susțin până câștigă un Grand Slam!”

Da… da, asta a zis un copil de 9 ani… după ce l-am văzut la primul meci la care am asistat, unde juca la U10 și, dacă nu mă înșală memoria, era numărul 1 sau 2 pe țară.

De atunci și de acolo a început această pasiune a mea. În primul rând pentru parcursul lui și, în al doilea rând, pentru sport, în special tenisul.

Deși viața, uite, ne-a dus pe alte căi, io clar nu sunt cântăreață, clar n-am bani =)), susținerea mea față de el a rămas aceeași. Este în continuare fratele meu, de care sunt foarte protectivă. Și am rămas cu același vis și unul mutual: să ajungă cât mai sus.

Un vis care, pot să zic, m-a ținut sus când mintea mea a luat-o într-o zonă negativă. Gândul că eu trebuie să-l văd cum reușește a fost mai mare decât acelea care fac să pară că viața nu mai e așa frumoasă.

Ușor, am învățat că acest suport și „afacerea” sunt, de fapt, management sportiv, către care m-am și îndreptat din perioada liceului, fiind foarte pasionată de sport. Dar el a rămas în aceste gânduri tot timpul. Ba chiar despre asta a fost eseul meu la admiterea la facultate.

Ete că n-am intrat la Management Sportiv =)), dar încerc să-mi fac datoria de manager, deși e teamwork, normal.

E o lume grea și o lume competitivă. E greu să găsești sprijin și bani, dar noi continuăm căutarea. cum îi zic eu, de la „it takes a village”. Mai ales într-o lume așa singuratică cum e tenisul.

Cât despre el… hai să o luăm de la început.

De la vicecampion național la U10, au urmat titluri naționale la juniori, inclusiv la simplu și dublu, iar apoi rezultatele internaționale. În 2020 a devenit vicecampion european U14 cu echipa României, au urmat titluri Tennis Europe la simplu și dublu, locul 1 în Race to Monte Carlo, iar mai târziu titlurile ITF Junior. În 2024 a ajuns și la Australian Open Junior.

Și după toate astea… o iei aproape de la zero.

Pentru că tranziția de la juniorat la profesioniști e puțin ca și cum tot ce ai făcut până atunci se șterge cu buretele. Titlurile și rezultatele rămân parte din povestea ta, normal, dar în momentul în care intri în circuitul profesionist începe un alt drum. Alte clasamente, alte puncte, alt nivel și o competiție enormă. Trebuie să începi din nou să urci, punct cu punct, turneu cu turneu.

Și e un parcurs greu. Sunt foarte mulți jucători care luptă pentru aceleași puncte, pentru aceleași locuri pe tablouri și pentru a urca în ranking. Avem și foarte mulți români care sunt în aceeași luptă cu Radu, fiecare încercând să-și construiască drumul spre nivelul următor.

Pentru Radu, tranziția asta a însemnat primele puncte ATP în 2024, apoi în 2025 primele finale ITF Men’s, primul titlu M15 la Curtea de Argeș și debutul în echipa României de Davis Cup.

Iar în 2026 au început să vină tot mai multe rezultate: titlul la simplu de la Slobozia, patru titluri la dublu și debutul pe tabloul principal al ATP 250 Țiriac Open, unde a jucat împotriva lui Alexander Shevchenko. Pentru primul lui meci la un asemenea nivel, deși rezultatul nu a fost unul pozitiv, suntem foarte mândri de el și de pasul făcut.

Iar acum câteva zile a venit și al doilea titlu la simplu de anul acesta, la M15 București. Anul trecut fusese finalist la același turneu, iar anul acesta s-a întors și a ajuns din nou în finală. De data aceasta, împotriva lui Gabriel Ghețu, și a plecat cu trofeul.

Și i-am zis și lui, dar vă zic și vouă: sunt foarte mândră de el pentru finala asta și pentru toată săptămâna asta. Mi-a adus aminte, again, de ce și de unde a început totul.

Am fost prezentă la toate meciurile și am trecut prin toate stările posibile și imposibile. =)) E foarte greu. Adică, dacă nu v-ați dat deja seama, sunt o persoană foarte emotivă și cam încerc eu să ascund asta, dar am niște emoții incredibile înainte de fiecare meci al lui. Fie că sunt acolo, fie că nu.

V-am povestit destul despre Radu sportivul, dar cred că, dacă vreau să vă invit să țineți cu el alături de mine, trebuie să vi-l prezint puțin și pe Radu omul. =))

Și cred că pentru asta trebuie să ne întoarcem puțin tot la copilărie. Lui i s-a pus problema și, din păcate, cam așa sunt structurate sistemul educațional la noi și societatea: „vrei tenis sau vrei școală?” Iar el a fost unul dintre copiii care au zis „tenis”.

Încă din școală îmi aduc aminte că îl vedeam mai deloc… și, la un moment dat, cred că era un moment de așteptat când va intra pe ușă. =))

El, băiat cu bun-simț, țin minte și acum… venea de la turnee, le câștiga și îi era rușine să zică că a câștigat. Își ascundea trofeele sub geacă, să nu cumva…

Iată că școala nu a fost un punct forte, dar asta și din cauza structurii și profesorilor noștri, care n-aveau pic de simpatie sau dorință să ajute în vreun fel. Au știut doar să facă bullying unor copii care nu erau făcuți „de 10” pentru școală…Dar nu intru în subiectul ăsta, că e de minimum două bloguri. =))

A fost un copil care a sacrificat foarte multe pentru tenis și care nu a avut întotdeauna aceleași experiențe pe care le avem majoritatea dintre noi când creștem. În timp ce alți copii mergeau zilnic la școală, își petreceau timpul cu colegii și aveau toate experiențele normale ale adolescenței, pentru el erau antrenamente, turnee, deplasări și iar antrenamente.

Și tenisul, am mai spus-o, este un sport foarte singuratic. Până la urmă, când intri pe teren, ești tu cu tine și atât. Iar în spatele unui meci pe care noi îl vedem timp de o oră sau două sunt ani întregi de muncă, sacrificii și foarte multe lucruri la care ajunge să renunțe pentru șansa de a-și urma visul.

În prezent, alături de el sunt Mihaela și Manuela, amândouă mame pentru el în adevăratul sens al cuvântului și amândouă foarte implicate în parcursul lui. Și eu sunt, la rândul meu, foarte apropiată de ele și îmi sunt foarte dragi.

Radu nu este singur la părinți. Mai are un frate mai mare, pasionat de aviație, și o soră mai mică, pasionată de călărie. Deci da… se pare că pasiunea pentru sport e în familie. =))

 

“Mamele” (le zic eu) îl susțin cât pot pe drumul ăsta, pentru că, realist vorbind, tenisul profesionist este și un sport foarte costisitor. Deplasări, turnee, antrenori, pregătire, recuperare, toate se adună, iar partea financiară nu a fost întotdeauna una ușoară.

La asta s-au adăugat, de-a lungul anilor, și probleme de sănătate deloc ușoare, precum și accidentări care i-au îngreunat parcursul. Dar, în ciuda tuturor lucrurilor astea, a continuat să joace, să muncească și, cel mai important, să arate că are potențialul de a merge mai departe.

Nu spun lucrurile astea ca să vă pară rău de el. Din contră. Le spun pentru că fac parte din parcursul lui și pentru că rezultatele lui au venit și în ciuda acestor obstacole, nu în absența lor. 

Și poate, citind toate astea, o să înțelegeți puțin mai bine de ce m-am atașat eu atât de tare de parcursul lui încă de când eram copii. Dincolo de tenis și rezultate, am văzut un copil care a continuat să lupte pentru ceea ce își dorește, indiferent de câte lucruri i-au stat în cale. L-am luat și eu ca exemplu de multe ori de-a lungul anilor, iar acum vă invit și pe voi să țineți cu el alături de mine.

Asta așa, pe scurt… pentru că povestea e lungă și mie mi-e tare drag să povestesc despre el când ne vedem. =)) Dar, între timp, puteți lua și voi parte la povestea care urmează să fie scrisă. ❤️

Și dacă printre voi sunt oameni care nu vor doar să o urmărească, ci vor să facă parte din ea, să join the village… you know where to find me. =))

antoniabranciogoff@gmail.com